În prima săptămână din aprilie sunt programate sferturile de finală ale Cupei României Betano, o fază din competiția de tradiție a fotbalului românesc care ascunde în pântecul fermecător al istoriei sale una dintre cele mai spectaculoase calificări văzute vreodată. ProSport recompune azi o poveste uluitoare cu mari fotbaliști care, prin rețeta ei de imprevizibil și legendă face fotbalul savuros pentru fiecare generație!
În vara lui 1970, toată Planeta visătorilor din fotbal se conectează la Mondialul din Mexic. Naționala noastră e calificată la turneul final, astfel că întreg calendarul intern e dat peste cap. Primul eșalon 1969/70 se joacă în toamna lui 1969, o bucată din retur până în aprilie 1970 iar finalul sezonului după Mondial, în același timp cu fazele finale ale Cupei României!
Campioana la zi este UTA Arad, triumfătoare peste Dinamo, Rapid și Steaua în competiția cu 16 formații. În vreme ce FC Argeș și Farul Constanța, protagoniste în această poveste uluitoare din Cupa României, terminaseră pe 12, respectiv 9, în campionatul 1968/69. Dar să intrăm spre spiritul acelui an și în viața celor două echipe care aveau să producă, una prin șmecherie, dacă vreți, iar alta prin pasivitate, cu arbitrul în culpă, episodul inegalabil!
Piteștenii deveniseră FC Argeș de doar trei ani, după renunțarea la denumirea Dinamo. Nu au încă titlu de campioni în palmares, au disputat doar o finală de Cupa României, pierdută în 1965. Căpitan este magicul Nicolae Dobrin, la 23 de ani neîmpliniți, într-o echipă cu Petre Ivan, Remus Vlad, Constantin Olteanu, Ion Barbu sau Constantin Radu. Antrenor, celebrul Constantin Teașcă, fost selecționer al României și tehnician la Dinamo, Bacău sau Iași.
În Cupa României, cu o ediție înainte, Argeșul ieșise dinaintea sferturilor de finală, după 0-1 cu Dinamo București. De data aceasta, bifează sferturile, după 2-1 cu Minerul Moldova Nouă și 3-1 cu Metalul Turnu Severin, echipe mult mai modeste. Vine pauza de Mondial, iar Dobrin pleacă la lotul național, dar nu e folosit de Angelo Niculescu în Mexic, într-o altă pagină de pomină din fotbalul nostru…
Așadar, sfertul de Cupa României dintre FC Argeș și Farul Constanța, programat pe 17 iunie 1970, vine după întoarcerea tricolorilor din Mexic. Dobrogenii, care l-au avut și ei pe Marin Tufan în lotul reprezentativei, dar în aceeași situație ca Dobrin, se calificaseră în antepenultima fază din Cupă după 1-0 cu Chimia Râmnicu Vâlcea și 3-1 cu CFR Pașcani.
Farul, cu internaționalul Dumitru Antonescu purtător de banderolă, îi mai are în echipă pe Constantin Koszka, Tiberiu Kallo ori Mircea Sasu, figuri importante din fotbalul vremii, și compune o echipă incomodă în epocă.
Sezonul 1969/70 din Cupa României se joacă după format și reguli inedite în raport cu 2023. Încă de la 16-imi sunt meciuri eliminatorii, toate pe teren neutru. În caz de egalitate după 90 de minute, se dispută două reprize de prelungiri, câte 15 minute fiecare. Dacă egalitatea se menține, echipa calificată se decide prin… tragere la sorți! Arbitru dă cu banul, alături de căpitanii echipelor!
Până la sfertul de finală dintre FC Argeș și Farul Constanța, se întâmplase o singură dată. În șaisprezecimi, unde Jiul Petroșani a mers mai departe după 0-0 cu Minerul Ghelar, ajutată de… noroc!
Sfertul nostru cu poveste uluitoare se joacă la București, Argeșul și Farul încheie 0-0 atât prima repriză, cât și pe cea de-a doua, se intră în prelungiri, dar nimic nu se schimbă după cele 120 de minute. Arbitrul de centru, pe care istoria l-a pierdut în vâltoarea ei, îi aduce lângă el pe căpitani. Nicolae Dobrin și Dumitru Antonescu, lideri și jucători de excepție, primul deja internațional, al doilea, urmând să devină.
Se dă cu banul, iar miza e atât de mare încât „Gâscanul” ticluiește un plan care să-i asigure bucuria indiferent de deznodământ și dincolo de noroc. Iată mărturia lui Dobrin, evocată în monumentala lucrare „100-Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc”, semnată de Alin Buzărin și Cristian Costache:
Eram supărat rău că nu jucasem în Mexic și doream neapărat să câștigăm Cupa. Le-am zis alor mei să stea lângă mine, înghesuiți în arbitru și, după ce dă cu moneda, să sară imediat de bucurie, ca și cum am fi ieșit noi la ban. Așa au și făcut, au început să țopăie, iar publicul de pe Republicii a înțeles că noi am câștigat tragerea la sorți”
Erau și alte vremuri, să admitem, nu existau camere video peste tot precum azi, slăbiciunea brigăzii a fost prezumată corect de Dobrin, dar una peste alta, planul de geniu al căpitanului argeșean merită aprecierea, dincolo de fair-play, pentru ingeniozitate și cum a profitat de context!
Cum arbitrul a lăsat lucrurile așa cum au venit, în iureșul plănuit de argeșeni și pe fondul reacției tribunelor, rămâne întrebarea: cum de a acceptat așa ceva căpitanul Farului, Dumitru Antonescu, văzând o realitate diferită sub ochii lui?! În aceeași lucrare, confesiunea lui Antonescu, într-o discuție față în față cu Dobrin!, lasă de înțeles că și căpitanul Constanței a fost luat pe sus de evenimente:
„Nici în ziua de azi nu știu cum a căzut banul ăla blestemat, Gicule, dar tu ai fost, ca de obicei, mai… tehnic și nici noi, nici arbitrul, nu aveam ce să mai facem”
Că fotbalul s-a răzbunat sau nu prin fair-play-ul eludat, cert e că Argeșul a pierdut apoi în semifinale, 1-3 cu Steaua, meci jucat la Ploiești. Iar trofeul avea să ajungă la roș-albaștrii din Capitală, după 2-1 cu Dinamo în finală, goluri Florea Voinea…
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER